Notiţe gastronomice cu Jerome

Impreuna cu colegii mei am pregatit o noua editie Secrete de Chef, care cuprinde, speram noi, cat mai multe sugestii pentru a petrece o vara racoroasa si … gustoasa. O varietate de retete de salate, fructe de mare si fructe de padure, insotite de articolele cu care v-am obisnuit deja despre posibile calatorii (am ales insulele, o destinatie de vacanta mereu exotica si misterioasa). Si, bineinteles, o rubrica dedicata bauturilor (printre altele, va propunem o degustare de vinuri roze). Nu vor lipsi nici de aceasta data retetele dedicate copiilor si Meniul Gourmet, pentru cei care vor sa incerce preparate mai sofisticate. De asemenea, v-am pregatit un interviu cu Carmen Tanase si o agenda de evenimente pe care nu trebuie sa le ratati.
Pentru a descoperi celelalte surprize pregatite, nu pierdeti Secrete de Chef, editia de Vara, de saptamana viitoare la chioscuri!
Lectura placuta!

Targul Taranului si Convivium Tarnava Mare, Fundatia ADEPT si Grupul de Initiativa Radu Anton Roman te asteapta sa-ti amintesti bunatatile romanesti si te invita la un festin de amintiri de pe vremea bunicii ! Aici aveti parte de o diversitate gastronomica :jamboane si pastrame de-ti lasa gura apa, afumatura ardeleneasca, branza de capra sau de burduf, bors de peste de la tani Lina, tuica si palinca romaneasca , dulceata de Sachiz sau magiun ca al bunicii. Targul se desfasoara in fiecare week-end, sambata si duminica la ARK-Bursa Marfurilor, in str. Uranus colt cu vechea Cale A rahovei, vis-a-vis de Piata de Flori Cosbuc .

Mai multe informatii pe http://www.targultaranului.ro .

Cat de repede trece timpul!
In ultima perioada nu prea am avut timp sa scriu, am fost foarte ocupat cu diverse activitati.
Acum doua saptamani, de exemplu, am fost invitat sa particip la un eveniment organizat la Sinaia de unul dintre partenerii principali ai Secrete de Chef. Cu aceasta ocazie am avut sansa sa cunosc o persoana exceptionala: Mircea Albulescu.
Ce personaj! Mi-a facut o mare placere sa am un mic dialog in franceza cu domnul Albulescu. Si am profitat de ocazie ca sa ii ofer Secrete de Chef-Ca la carte si ultimul numar al revistei – poate va gasi ceva apetisant ce va dori sa incerce si acasa….

Nu sunt roman, nu am votat niciodata in Romania. Daca as avea drept de vot nu stiu daca l-as fi votat vreodata pe Traian Basescu, dar recunosc ca imi place de el. Toate personalitatile politice din Franta sunt persoane pentru care eticheta este extrem de importanta, au crescut, au fost educati sa vorbeasca intr-un anumit fel, sa faca politica intr-un anumit fel si sa se comporte intotdeauna impecabil.
Stiu ca Traian Basescu a fost inainte capitan de vas. Nu are clasa unui politician asa cum cunosc eu din Franta, dar are foarte multa carisma. E foarte haios… e ca si cum ai putea sa te intalnesti cu el pe strada si sa-i zici “Ce faci, mai, Traiane? “, iar el sa raspunda “Bine fac, mai Jerome, uite vin obosit de la Cotroceni si ma duc sa beau o bere.”
Duminica trecuta eram la Concursul International de Gatit in Aer Liber de la Izvor, unde trebuia sa tin o demontratie. Caldura mare, programul era intarziat si am auzit la un moment dat ca vine Basescu. Lumea era agitata… desi multi stiu ca-l injura, toata lumea vroia sa-l vada si de ce nu, sa si dea mana cu el. Cum eram in apropierea scenei ca asteptam si eu sa vad ce se intampla cu demonstratia mea, colegul meu fotograf Corneliu, m-a impins in fata si l-am auzit strigand: “Domnule Presedinte, o revista? “. Asa ca m-am trezit fata in fata cu presedintele Romaniei si i-am oferit Secrete de Chef Ca la carte, publicatia noastra despre bucatarii si restaurantele din Bucuresti si, pentru doamna Basescu, o revista Secrete de Chef. Mi-a multumit frumos si doamna a promis ca-i va gati ceva bun sotului ei.
Intre timp, Corneliu isi facea treaba: adica ma fotografia alaturi de Traian Basescu si asa ma puteti vedea pe mine, bucatarul de la Secrete de Chef, alaturi de cel mai puternic om din Romania. Puternic ca presedinte, dar la fel de mic de statura ca Nicolas Sarkozy. A, dar al nostru are un maaaarreee avantaj, o are pe Carla. Pam Pam!

Iata un episod pe care l-am trait, dar de care nu imi aduc aminte absolut deloc; insa familia mea mi-a vorbit atat de mult despre el, incat a devenit aproape o amintire personala.

Aveam vreo trei ani cand, intr- o duminica dimineata am plecat cu tata la cumparaturi. Ca de obicei, eram foarte cuminte J. Pe drumul de intoarcere tata a remarcat ca aveam ceva in gura. “Ce ai in gura, Jerome?” m-a intrebat. “O guma de mestecat, desigur”, i-am raspuns foarte linistit, continuand sa mestec. Tata a ramas fara glas. Nu isi amintea sa imi fi dat guma de mestecat, nici atunci, nici in alte ocazii. “Unde ai gasit-o?”, m-a intrebat nelinistit tata. “ Pe strada, pe jos”, i-am raspuns la fel de calm. “Da-mi repede ce ai in gura!” aproape a strigat tata la mine si m-a facut sa scuip guma de mestecat.

Si, iata, tocmai v-am relatat o poveste de care nu sunt foarte mandru. Eram atat de curios sa gust o guma de mestecat si nimeni nu vroia sa imi cumpere, pentru ca eram prea mic. Asa ca am recurs la propriile mele mijloace pentru a-mi satisface aceasta pofta atat de precoce.

Trebuie sa recunosc: de cand am ajuns in Romania, am castigat…multe kilograme (refuz sa fiu mai precis de atat ). Dar acest lucru este cauzat de faptul ca imi place foarte mult bucataria romaneasca.

Cateodata ma gandesc ca mi-ar placea sa transform putin unele retete, pentru a fi mai lejere si mai usor de digerat. De exemplu, de multe ori mi-am imaginat o reteta de sarmale in foi de vita, pe care sa o inventez eu. Nu am pregatit-o niciodata. Dar pofta creste in timp. Poate intr-una din zilele urmatoare ma voi lansa in aceasta aventura. Nu vreau sa revolutionez gastronomia romaneasca, Doamne fereste, dar mi-ar placea sa aduc un mic aport personal la unele retete. Cred ca fiecare dintre noi face asta cateodata. Si, cine stie, poate o sa iasa ceva gustos..

Noul Secrete de Chef ajunge maine, in sfarsit, la chiosc!

Poate considerati ca aceasta asteptare a fost lunga, dar eu sunt convisn ca nu veti fi dezamagiti de rezultat. 140 de pagini, rubrici noi, o noua asezare in pagina, un nou logo, o noua imagine. … Noul Secrete de Chef are toate argumentele sa va convinga. In plus, eu sunt cel care a pregatit majoritatea retetelor, ca de obicei…:)

Lectura placuta!

Doamnelor si Domnilor, iata o noua experienta gastronomica pe care o putem trai, noi, cetatenii Bucurestiului! Pana acum nu am mai asistat personal la asa ceva!

Acum cateva zile am primit o invitatie interesanta, aceea de a merge la staurantul Zen Sushi, de pe Calea Serban Voda, nr. 86. Nimic ciudat, la prima vedere, dar tot pe inviatie se mentiona clar ca va fi vorba despre o sesiune de naked sushi! In plus, fotografia care insotea invitatia (si pe care am atasat-o) este mai mult decat graitoare.

Pentru mine, sa amesteci gastronomia cu frumusetea corporala este ceva aproape impotriva naturii. Ori te intereseaza sa gusti un preparat delicios, ori sa admiri o persoana incantatatoare. Nu amandoua in acelasi timp!

Cu toate acestea, existenta acestui restaurant mi se pare ceva destul de natural in peisajul bucurestean. Sunt aproape sigur ca va avea succes. Fiind un concept deja existent in alte tari, cu siguranta are adepti in mai multe regiuni de pe glob.

De cand am primit acest mail, am vorbit cu mai multe femei despre concept – colege, prietene, etc… Ca o prima reactie, toate s-a amuzat de idee. Dar cand au stat ceva mai mult sa se gandeasca….Sa mananci de pe corpul cuiva, chiar daca totul se intampla in conditii de igiena desavarsite (hrana este servita pe frunze de diferite feluri), nu este o experienta care sa incante pe toata lumea.

Dar, poate intr-o zi ma voi lasa tentat de o astfel de aventura; la urma urmelor, nu ar fi prima data cand sunt reticent vis-a-vis de o idee, dar pana la urma imi place foarte mult.

De cate ori ma duc la restaurant, m-am obisnuit sa dau bacsis in functie de felul in care sunt servit de chelner (si nu pentru a aprecia astfel calitatea mancarii servite). Cand ma duc la restaurant, nu o fac doar pentru a manca, ci si pentru a ma relaxa, pentru a uita un moment de problemele de zi cu zi. Si chelnerul este un element foarte important in obtinerea unei stari de buna-dispozitie.

Dar, din nefericire, de multe ori chelnerii sunt persoane care nu stiu sa zambeasca, avem impresia ca ii deranjam, nu stiu sa se exprime corect (cateodata mi se pare ca vorbesc mai bine decat ei). « Nu stiu » este raspunsul pe care il detest cel mai mult. Un comportament neplacut din partea lor imi poate influenta seara. Dar atunci cand chelnerul este simpatic si simt ca pot discuta cu el si ca nu este doar un cititor de Menu, devin mult mai generos.

O data, un chelner mi-a dat de inteles ca serviciul inclus reprezinta 10 % din comanda!! Este asta o regula scrisa? Daca merg intr-un restaurant de lux si platesc 200 de Euro pentru patru persoane, trebuie sa las 20 de Euro (adica 80 de RON) in plus. Cred ca asta este o exagerare. In Statele Unite chelnerii stiu foarte bine ca prestatia lor le va determina salariul ; destul de des, ei nu au un salariu fix si traiesc doar din bacsis. Si chiar daca scrie 13 % pe notele de plata (daca imi amintesc eu bine), acest lucru nu ii impiedica sa fie foarte profesionisti. Deci, curaj, domnilor chelneri, fiti mai amabili, zambiti mai mult si veti primi mai mult respect si bacsisuri mai mari.