Ingrediente: o salata verde; 100-150 gr de muguri de soia; 5 rosii uscate in ulei; 50 gr de felii de masline negre; 50 gr de alune caju; cateva frunze de menta
Pentru sos: mustar, lamaie, ulei de masline, ulei de alune de padure, sare, piper.
Mod de preparare: taiati menta in foite subtiri. Spalati si taiati salata verde in bucati. Taiati rosiile uscate in felii subtiri. Intr-un bol, amestecati salata cu rondele de masline, feliile de rosii uscate, muguri de soia, alune caju si menta. Pregatiti sosul intr-un bol: amestecati lamaia cu uleiul de masline, uleiul de alune de padure (daca nu stiti de unde sa il procurati, va pot da o adresa buna J ), putin mustar, sare si piper. Pofta buna!
Etichete: retete, retete de post
Categoria:
Recomandari, Reţete culinare

Timp de pregătire: 20 de minute; Timp de gatire: 30 de minute
Ingrediente pentru 4 persoane:
3 vinete, 500 g de spanac bine spăalat şi curăţat, un ardei iute, 2 cepe, 3 căţei de usturoi,
2 linguri de curry, 3 linguri de făină, 50 ml de vin alb sec, puţin ulei de măsline, sare şi piper
Mod de preparare:
Tăiaţi vinetele în cuburi. Puneţi-le într-o strecurătoare, presăraţi sare şi lăsaţi-le acolo timp de 30 de minute până ce acestea se scurg de apă. Apoi, ştergeţi-le bine şi presăraţi puţină făină peste ele. Tocaţi mărunt ceapa, usturoiul şi ardeiul. Căliţi-le într-o tigaie, în puţin ulei de măsline. Adăugaţi apoi şi vinetele în tigaie şi lăsaţi-le acolo până se rumenesc bine. Turnaţi vinul alb şi lăsaţi totul pe foc câteva minute. Adăugaţi curry şi amestecaţi binetimp de cinci minute. Puneţi în tigaie şi frunzele de spanac. Săraţi, piperaţi şi amestecaţi bine. Lăsaţi totul pe foc timp de zece minute. Acest preparat se poate servi cu crutoane de pâine sau parmezan ras.
Etichete: dieta si o vedeta, retete, retete de post, Secrete de Chef, Sport
Categoria:
Reţete culinare



acest reteta a fost difuzata duminica trecuta…
o reteta minunata, sper sa va placa !
Timp de pregătire: 20 de minute; Timp de gătire: 15 minute
Ingrediente pentru patru persoane: 400 g de paste tip capellini; 250 g de mazăre; 4 felii mari de somon afumat; o ceapă; 100 g de smântână; o lămâie; o linguriţă de cimbru; 20 g de unt; sare şi piper
Mod de preparare: Într-o oală, fierbeţi mazărea alături de ceapa tăiată în patru. Într-o altă oală, fierbeţi pastele în funcţie de indicaţiile de pe ambalaj. Tăiaţi feliile de somon în lamele. Topiţi untul într-o tigaie şi adăugaţi somonul. Peste el radeţi coaja de la o lămâie şi adăugaţi mazărea scursă. Turnaţi smântâna şi asezonaţi cu sare şi piper. Puneţi pastele într-o farfurie şi puneţi somonul alături. Turnaţi peste ele sosul obţinut în tigaie.
Etichete: dieta si o vedeta, retete, sport dieta si o vedeta, tv
Categoria:
Gastro-notiţe, Recomandari, Reţete culinare
Acum cateva zile am decis sa organizez o mica cina festiva de Paste. Voi invita cativa prieteni si voi gati ceva ce sper sa le placa.
Cu aceasta idee in cap, m-am dus sa imi fac cumparaturile pentru aceasta saptamana si am inceput sa ma uit dupa carne de miel prin hypermarket. Bineinteles ca nu o sa cumpar de acum, dar vreau sa prospectez putin piata. Inca nu am gasit, dar aceasta cautare mi-a adus aminte de o perioada din copilarie, cand mielul era un aliment foarte frecvent in alimentatia mea.
Printre toate preparatele delicioase pe care mama mi le pregatea atunci cand eram mic, imi amintesc mai ales o reteta delicioasa si foarte speciala: creier de miel pane. Acesta era un preparat pe care il gustam de 2, 3 ori pe luna. Macelarul la care se ducea mama, care era si bun prieten cu tata, spunea despre creierul de miel ca este unul dintre cele mai bune alimente pentru copii. Mama il pregatea folosind putina faina, si prajea totul intr-o tigaie cu putin ulei. La servire, adauga si un strop de zeama de lamaie. Ce delicios era! Un gust foarte delicat, imi amintesc ca se topea in gura, iar aciditatea din lamaie adauga o savoare in plus.
Dupa acea perioada nu am mai mancat, dar mi-a ramas ca o amintire nemaipomenita din copilarie!
Ma intreb daca voi gasi creier de miel, aici, in Romania. Pana acum nu am vazut niciodata, dar daca voi gasi, va fi o adevarata provocare pentru mine sa gatesc acest aliment. Sper ca si invitatilor mei sa le faca placere.
Etichete: cumparaturi, Jerome, retete
Categoria:
Gastro-notiţe, Personale
Din cate stiu eu, maine este o zi importanta pentru fotbalul romanesc. Meciul de maine seara este esential pentru Mutu si colegii sai, in vederea calificarii la Campionatul Mondial 2010. Sincer, de cand locuiesc in Romania nu am avut parte de prea multe meciuri de campionat ale echipei nationale romanesti. In 2000, m-am stabilit aici la mijlocul verii, cand campionatul deja se terminase, si pana anul trecut, nu au mai existat alte calificari. M-am distrat foarte bine in 2008, cand Franta si Romania au fost adversare. Si acum ma distrez la fel, pentru ca cele doua echipe sunt, in continuare, in aceeasi grupa.
Revenind la meciul din aceasta seara, va propun o reteta de “snack” absolut delicioasa.
Cumparati cateva pungi de chips-uri “Nachos” (mie imi plac cele cu cascaval), un borcan de sos salsa (dulce sau picant - eu prefer dulce, sincer), un sos guacamole si cascaval. Asezati pe o tava ce urmeaza sa intre la cuptor chips-urile si varsati cele doua sosuri peste, incercand sa atingeti toate chips-urile. Dati cascavalul prin razatoare si presarati deasupra. Introduce-ti la cuptor pana cand cascavalul se topeste bine. Adaugati putin piper, de preferinta proaspat macinat. Se serveste cald. Preparatul va fi delicios, insotit de o bere rece!
Etichete: fotbal, retete, snack, tv
Categoria:
Gastro-notiţe, Recomandari, Reţete culinare
o noua reteta filmata… usoara de facut… si foarte apreciata de copii !
Etichete: desert, retete, Video
Categoria:
Gastro-notiţe, Recomandari, Video
Duminica, la Prima TV, veti avea ocazie sa vedeti o reteta foarte gustoasa, pregatita impreuna cu Florentina si cu Mircea Zara de la MTV Romania… mmm… imi vine sa pregatesc inca una acum !

Timp de pregătire: 20 de minute
Ingrediente pentru 5 persoane :
salată verde, 5 ouă fierte tari, 2 cutii de anşoa, 1 castravete, 9 roşii, 3 cepe mici, 1 ardei gras (galben, rosu sau verde), o legătură de ridichi, un pumn de măsline negre, o legătură de busuioc (dacă doriţi), ulei de măsline, oţet, sare şi piper
Mod de preparare
Tăiaţi roşiile şi ardeii în bucăţi mici, iar restul legumelor in rondele. Adăugaţi fileurile de anşoa, busuiocul şi asezonaţi cu un sos preparat din ulei de măsline, oţet, sare şi piper. Această salată se serveşte prezentată în fiecare farfurie cu un ou fiert tăiat în patru.
Secretele chef-ului : Veţi remarca multe diferenţe între salatele servite de diferite restaurante, dar există anumite reguli stricte pentru a o prepara în mod autentic, la care cei din Nisa ţin foarte mult : toate legumele trebuie să fie crude şi proaspete, ceea ce exclude cartofii, sfecla roşie sau fasolea verde. Puteţi folosi ton sau anşoa, dar niciodată cele două împreună. În Nisa se foloseşte cu precădere anşoa, fiind mai ieftin decât tonul. Ultima regulă, foarte importantă: nu veţi găsi mozzarella sau alt tip de brânză într-o salată niçoisă autentică.
Etichete: retete, tv
Categoria:
Gastro-notiţe, Recomandari, Reţete culinare

Timp de preparare: 15 minute
Timp de gatire: 20 minute
Ingrediente pentru 3-4 persoane:
o punga de 450 gr brocoli congelat ; o cutie de branza tofu (de preferinta cu gust de chimen) ; o cutie de 250 ml de lapte de cocos (sau echivalent de lapte de soia); o bucata de radacina de ghimbir de 4-5 cm ; o ceapa rosie ; 2 catei de usturoi ; putine seminte de susan ; sos de soia ; ulei de masline ; un varf de praf de curry ; sare, piper
Mod de preparare:
Tocati ceapa, usturoiul si bucata de ghimbir marunt.
Puneti-le la calit intr-o tigaie incinsa cu putin ulei de masline.
Lasati-le la rumenit.
Intre timp, taiati branza vegetala tofu in cubulete mici.
Adaugati tofu in tigaie. Lasati cateva minute.
Apoi adaugati bucatelele de brocoli si semintele de susan. Amestecati bine si lasati toate ingredientele la foc mic.
Apoi varsati laptele de cocos. Condimentati cu sare, piper si un varf de praf de curry.
Mai adaugati un pic de sos de soia (dupa gustul vostru).
Amestecati bine totul si acoperiti.
Mai lasati vreo 10 minute pe foc mic.
Servitit cald ! Pofta buna.
Etichete: retete, retete de post, tofu, vegetarian
Categoria:
Gastro-notiţe, Recomandari, Reţete culinare
Timp de pregatire : 15 minute
Ingrediente pentru 2 persoane: salata verde (sau un punga de salata mixta, cum preferati), o cutie mica de porumb, 5-6 ciuperci, un ardei galben, cateva masline negre, cateva felii de paine, 2 catei de usturoi, oregano.
Pentru sos: o lingurita de mustar, 1 lingura de otet de mere cu miere, 1 lingura de otet balsamic, 5 linguri de ulei de masline
Curatati ciupercile de pielita. Taiati in felii subtiri. Taiati ardeiul in cubulete mici. Puneti felii de paine in toaster. Cand s-a rumenit painea, frecati cu catei de usturoi. Taiati painea prajita in cuburi. Puneti salata verde intr-un bol, adaugati felii de ciuperci, boabe de porumb, cubulete de ardei, maslinele, crutoanele si oregano. Intr-un bol mic separat, pregatit sosul amestecand bine toate ingrediente pentru sos. Varsati sosul peste salata. Amestecati totul bine. Pofta buna !
Etichete: retete, retete de post, vegetarian
Categoria:
Gastro-notiţe, Recomandari, Reţete culinare
Timp de pregatire : 20 minute
Timp de gatit : 20-25 minute
Ingrediente necesare pentru 2 persoane : 2 pahare de orez, 2 dovlecei, 6-8 ciuperci, un pahar mic de vin alb sec, un cub de concentrat de legume, o ceapa, 3 catei de usturoi, putin sofran (optional), sare si piper.
Tocati ceapa si usturoiul marunt. Puneti la calit intr-o tigaie cu putin ulei de masline. Curatati ciupercile de pielita, si taiati in felii subtiri. Spalati bine dovlecei, si taiati cubulete, pastrand coaja.
Adaugati ciupercile si dovleceii in tigaie. Lasati la rumenit vreo 5 minute pe foc mare. Apoi adaugati cele 2 pahare de orez. Lasati orezul la inmuiat. Apoi adaugati paharul de vin alb, cubul de concentrat de legume, si 3 pahare de apa. Amestescati bine, si lasati pe foc pana cand orezul a absorbit apa.
La sfarsit, adaugati putin sos de soia in preparat. Amestecati bine. Se serveste cald !
Etichete: retete, retete de post, vegetarian
Categoria:
Gastro-notiţe, Recomandari, Reţete culinare
Copyright © 2008 www.jerome.ro. Toate drepturile rezervate.
Despre Jerome | Contact | Administrare